Lasă că știu, a avut noroc, de asta îi merge așa bine.

Am auzit aceasta expresie inca din copilarie si pana ce am plecat din tara. Spre surprinderea mea, chiar si acum mai sunt oameni care trag cu ochiul la realizarile mele, afirmand intr-un mod foarte peiorativ ca am mancat rahat de mica si de aceea sunt asa bine si mereu cu zambetul pe buze.

Vreau sa va marturisesc ca multa vreme si eu am crezut acelasi lucru, ca pentru a-ti fi bine este de ajuns sa fii norocos si atat. Sau cum ii placea unei rude sa spuna: sa te iubeasca Dumnezeu indeajuns de mult incat sa iti ofere o viata minunata.

Ceea ce mi se pare de-a dreptul macabru in aceasta speta este de fapt, modalitatea oamenilor de a-ti anula efectiv orice reusita, punand-o pe seama sortii care a fost blanda cu tine. Practic tu nu ai niciun merit. Imi vin mereu in minte tot felul de lucruri pe care le-am auzit, spuse de catre oameni la care tineam in felul meu. Ce m-a marcat profund a fost afirmatia unei colege, care sub forma de barfa a zis cu voce tare ca nu intelege de ce oamenii ma iubesc atat de mult, in opinia ei, eu nemeritand acest lucru.

M-au afectat multa vreme aceste intamplari. Privind in urma, mi se pare firesc. Nu avusesem parte de dezvoltare personala, nu continuasem sa ma educ din acest punct de vedere, sa nu mai spun de faptul ca locuiam intr-un oras mic, plin de prejudecati si barfe. Am plecat si am inceput sa investesc in mine, sa continui educatia lasata dupa terminarea celor 4 ani de facultate. Mi-am propus sa scot din mine toate resursele adormite in timp si sa incep sa fiu omul pe care dintotdeauna il visasem.

In strainatate nu stau cainii cu colaci in coada si nimeni nu te ia de pe strada sa te puna pe un piedestal doar pentru ca iti doresti cu ardoare asta sau pentru ca nu stiu cine a zis ca esti plin de noroc si inevitabil iti va fi minunat. Nu! Peste hotare te doare. Te doare orice. Inclusiv carnea pe tine, de dor, de neputinta, de chef de a renunta. In luna februarie a acestui an, am fost diagnosticata cu sindrom anxios-depresiv si am inceput terapie de specialitate. Probabil va intrebati de ce tocmai mie, un om atat de vesel in general si mai ales, optimist. Pentru ca strainatatea te transforma. Iti ia orice urma de zambet daca nu stii sa o tii in frau. Mutarea in Spania nu a venit doar cu un drum presarat cu flori. A venit cu o schimbare radicala in ceea ce priveste job-ul sotului meu, trebuind sa stea plecat 3 saptamani din 4, iar pe mine acest lucru m-a ingenuncheat.

Cel mai mare dusman, in orice tara ai alege sa emigrezi este SINGURATATEA. Ma declar un om foarte sociabil, insa am observat ca pe masura ce m-am maturizat, am devenit foarte selectiva in privinta oamenilor cu care aleg sa interactionez. Pun pe seama dezamagirilor traite, asa incat am ales sa astept momentul potrivit inainte de a lega prietenii.

Iata-ma asadar, cu doi copii, un job online si o dorinta nebuna de a fi bine, sanatoasa si puternica pentru a-mi duce la capat planurile si visele atat de frumoase pentru toti 4. Pare simplu? Pare. 🙂

Oportunitatea Forever mi-a adus constientizarea de care aveam nevoie, linistea ca sunt pe drumul cel bun si ca am ales o cale, desi deloc simpla, pe atat de sigura. Succesul se obtine cu pasi mici, facuti constant. Aici am avut revelatia faptului ca nu, nu norocul ne urca pe culmi frumoase, ci noi insine facem asta. Noi suntem singurii care ne putem deschide usi, daca decidem sa batem la ele.

Nu vei reusi niciodata nimic, daca te culci pe o ureche, avand credinta gresita ca esti inzestrat cu mult noroc si o sa iti pice din cer vreun sac cu bani sau reusite.

Inainte de a face click pe link-ul de inscriere a proiectului pe care tocmai l-am terminat, am stat 4 zile sa ma gandesc daca sa o fac sau nu. Incepusem sa caut scuze, cine va sta cu fetele, cum voi avea timp sa invat, sa ma implic in asta si apoi cum sa o ma descurc sa fac fata drumului frumos care ma astepta la capat? Nu i-am spus lui Cristi. M-am inscris cu certitudinea ca nu voi fi aleasa. Eram romanca si proiectul, organizat de catre Camera de Comert, Primarie si Biroul destinat Egalitatii Femeilor in societate, imi parea un vis frumos. Care s-a implinit. Si nu pentru ca am avut noroc, ci pentru ca m-am inscris.

Asun, presedinta Biroului pentru Egalitatea Femeii in societate, vazuse in CV-ul meu acel ceva care a determinat-o sa ma aleaga. Pe mine, singura romanca dintre alte 15 femei minunate. Va spun sincer, m-am simtit cu adevarat fericita si binecuvantata. Am stiut atunci ca nu facusem nimic in van, ca de fapt business-ul meu si faptul ca sunt in curs de a publica o carte pentru copii, au avut un ecou puternic in lumea larga. Asa a inceput un drum frumos, cu totul nou si special. Am devenit vizibila in orasul in care locuiesc, am deschis usi si cel mai important, urmeaza sa fiu membra in Asociatia Femeilor Antreprenor din Cantabria, lucru care imi va indeplini un alt vis de-al meu si anume sa pot ajuta activ alte femei, mame sa isi depaseasca conditia, sa creada in ele si sa gaseasca resursele necesare pentru a avea o viata frumoasa si linistita.

Daca va uitati si recititi ce am scris, va veti da seama ca toate aceste lucruri le traiesc pentru ca am ales sa actionez, sa imi urmez visurile si sa raman constanta. Dumnezeu ne iubeste pe toti, in egala masura. Diferenta o face atitudinea noastra in fata vietii. Alegem sa ne plangem mereu sau luam taurul de coarne si plecam la ,, razboi?”

Spun zi de zi despre mine ca sunt omul care isi creioneaza singur viata. Cu bune si cu rele. Sunt zile in care adorm plangand si ma simt frustrata si neputincioasa. Alteori, de fapt, de cele mai multe ori, rad cu gura pana la urechi si imi soptesc ca sunt o luptatoare si o minunata.

Va invit si pe voi sa faceti acest lucru. Sa vorbiti cu voi in oglinda si sa va spuneti zilnic lucruri frumoase. Cresteti stima de sine ( nu veti deveni narciciste, fiti fara grija).

Niciodata sa nu catalogati un om caruia i se intampla lucruri frumoasa ca a fost asa datorita norocului. Intrebati-l cum a facut de a reusit si puneti-va si voi pe treaba. 🙂

Zambete si voie buna,

Ioana

Cand este copilul pregatit sa renunte la scutec?

Yeeeei, de astazi am inceput sa renuntam la scutec si suntem foarte entuziasmati toti patru de urmatoarea etapa prin care urmeaza sa treaca micuta noastra Natalia.

Eu sunt fericita pentru ca aceasta decizie a venit in urma initiativei doamnelor de la gradinita, fiind mai multi copilasi care inca folosesc scutece si am zis sa formam o echipa pentru a incepe in acelasi timp, astfel ca si la gradinita vor fi sustinuti si incurajati in tot acest proces.

Probabil va intrebati de ce la 2 ani si aproape 7 luni inca poarta scutece, desi trend-ul este sa ii punem pe olita de indata ce au invatat sa stea in sezut.

Cei mai multi dintre copii dau semn ca sunt gata sa foloseasca olita si toaleta la varste cuprinse intre 18 luni si 3 ani. Parerea mea este ca de fapt nu conteaza varsta, ci sa fie pregatiti din punct de vedere psihologic, fizic si fiziologic.

Care sunt semnele la care trebuie sa fim atenti atunci cand cel mic este pregatit pentru acest pas?

In primul rand, scutecul trebuie sa fie uscat timp de 2 ore consecutiv intre urinari si face scaun la ore relativ fixe. Daca atunci cand are scutecul murdar sau plin de pipi, iti semnaleaza ca vrea sa il schimbi, poate fi un semn foarte evident ca ai putea incepe treptat pregatirea pentru olita.

Parintii trebuie sa inteleaga ca vezica celui mic trebuie sa se fi maturizat pentru acest lucru, adica sa fie capabila sa contina cantitati mai mari de urina intre doua eliminari. De asemeni, la fel de importanta este abilitatea copilului de a recunoaste senzatia de urinare si scaun, cat de cat sa se poata tine pana apuca sa ajunga pe olita/wc.

Eu am doua fetite si pe niciuna nu am grabit-o in acest proces. Le-am explicat si aratat de ce si cum trebuie sa folosim toaleta, le-am spus ca in curand si ele vor face acolo ca si ceilalti copii mai mari, dar nu le-am fortat sau mai rau, obligat sa stea pe olita. Nu aplicati pedepse daca vedeti ca se scapa pe ei sau nu va spun in timp util ca le vine sa faca pipi.

Pentru ca Natalia vorbeste destul de bine acum incat sa o inteleg, atunci cand face in scutec, vine si imi spune, iar eu mereu o laud, aplaud si ne bucuram impreuna de isprava.

De ce cred ca metoda folosita de catre noi a avut succes si faptul ca nu m-am grabit cu pusul la olita, au dat roade, procesul de renuntare la scutec fiind unul lin si frumos? Pai sa va spun: Eva a renuntat la scutec la 2 ani si 3 luni, in doar doua zile, cu multe rasete si aplauze. Astazi am inceput cu Natalia, care are 2 ani si 7 luni si de la pranz de cand poarta chilotei, nu a avut niciun ,, accident ”. Vine, imi spune ca face pipi si se tine pana ce se aseaza sa faca.

Peste noapte ii voi pune scutec deoarece vreau ca lucrurile sa le facem treptat, fara sa o dau peste cap prea tare. Voi avea grija doar sa limitez cantitatea de lichide, oferita inainte de somn, la fel, din dorinta ca pentru ea, aceasta etapa sa fie primita cu veselie si entuziasm.

Incercati sa lasati deoparte exemplele altora, care va spun ca au dezvatat copilul de scutec de la 6 luni – 1 an.

Fiecare copil are ritmul lui de dezvoltare. Fiti relaxati si nu puneti presiune pe voi si pe copil pentru a indeplini un obiectiv pentru ca asa vrea societatea.

Voi la ce varsta i-ati ajutat pe copilasii vostri sa renunte la scutec? Cum a fost?

Imbratisari,

Ioana

Cum poti obtine permisul de rezidenta in Spania, ca cetatean strain? ( NIE )

Daca iti doresti sa ramai in Spania mai mult de 90 de zile sau sa obtii dreptul de rezidenta in Spania, trebuie sa soliciti inregistrarea in Registrul Central al Cetatenilor Straini ( Registro Central de Extranjeros), la Oficiul pentru Cetateni Straini ( Oficina de Extranjeros).

Inscrierea in Registru este obligatorie daca iti doresti sa te stabilesti in Spania. Doar asa vei putea fi in legalitate.

Vei primi dupa predarea documentelor, un certificat ( Certificado de Registro de Ciudadano de la Union Europea), care va contine numele si prenumele tau, data si locul nasterii, nationalitatea, data inscrierii si numarul de identificare ca si strain ( NIE ).

ATENTIE! Certificatul dovedeste permanenta resedinta pe teritoriul spaniol, dar nu este un act de identitate ( va trebui mereu sa il prezentati impreuna cu documentul de identitate romanesc ).

DOCUMENTELE NECESARE INSCRIERII ( in original si copie ):

  1. Model de cerere EX-18 – o obtineti de la sediul Registrului
  2. Pasaport sau document de identitate valabil
  3. Certificat de nastere legalizat si tradus de catre un oficial spaniol
  4. Certificat de casatorie ( daca este cazul ), legalizat si tradus
  5. Pentru minorii care s-au nascut in Spania este necesar certificatul de nastere
  6. Pentru minorii nascuti in alta tara este necesar documentul care atesta ca locuieste cu parintii la acelasi domiciliu
  7. Provenienta veniturilor: – contract de munca cu peste 3 luni lucrate, inregistrarea la Seguridad Social ( Vida Laboral ) si ultimii 3 fluturasi de salariu
  8. Inregistrarea la Oficina de Empadronamiento, care atesta inregistrarea domiciliului unde stati in chirie.

Probabil va intrebati ce faceti inainte de finalizarea celor 3 luni de sedere aici. Pentru a va putea gasi mai usor de lucru, in loc de acel NIE verde, care atesta resedinta definitiva, vi se va elibera un NIE in alb, cu valabilitate doar 90 zile, timp in care trebuie sa va gasiti de lucru pentru a putea demonstra cu venituri hotararea de a ramane in Spania pentru o perioada lunga de timp sau pentru totdeauna 🙂 .

De asemeni, gasirea unei chirii poate rezulta a fi un procedeu dificil, deoarece majoritatea agentiilor imobiliare, inclusiv proprietarii persoane fizice, solicita contract de munca de cel putin trei luni de zile.

Noi am inceput pregatirile pentru mutare cu aproape 3 luni inainte de a veni aici propriu-zis, Cristi reusind sa isi gaseasca de lucru, astfel obtinand o adeverinta doveditoare a angajarii cu data la care era programata plecarea din Germania, dovedindu-i proprietarei apartamentului in care locuim in prezent, sursa si siguranta veniturilor viitoare.

Ne-a mai ajutat de altfel faptul ca sotul meu avea deja NIE verde ( a locuit vreme de 8 ani in sudul Spaniei), iar acest lucru a usurat inscrierea Evei la scoala si a facilitat procedura de obtinere a resedintei definitive pentru toti 4.

Adaug faptul ca trebuie sa luati foarte in serios legislatia existenta acum in Spania pentru a locui aici in mod legal, deoarece fara NIE vi se vor pune foarte multe piedici, cum ar fi:

  1. nu ti se poate incheia un contract de munca
  2. nu iti poti achizitiona un imobil sau automobil
  3. nu poti sa inchei polite de asigurare
  4. nu iti poti plati impozitele la Hacienda
  5. nu iti poti deschide cont bancar
  6. daca iti doresti sa studiezi, locuind aici ( fara programe Erasmus ), nu poti daca nu ai NIE.

In Cantabria, puteti sa solicitati inscrierea la Oficina de Extranjeria din Santander.

Adresa: Calle Vargas, 53, 39010 Santander

Telefon: 942 99 93 99

Program de lucru: 09:00 – 14:00, de luni pana vineri. Este obligatoriu sa sunati inainte pentru a face programare.

foto: Google

Sper sa va fie de folos informatiile, iar daca aveti neclaritati sau intrebari, imi puteti scrie in privat fara probleme.

Cu drag,

Ioana

TRANSPORTES ARNIELLA S.A., firma foarte bună la care lucreaza sotul meu

Atunci cand l-am cunoscut pe Cristi, nu m-am gandit nicio clipa ca intr-o zi s-ar putea intampla sa devin sotie de sofer profesionist. Aveam o parere foarte proasta despre casniciile construite la distanta, mai bine zis, nu credeam deloc in astfel de relatii.

Vreme de patru ani, am fost casatorita cu un om care nu-si iubea deloc job-ul, acela de curier, foarte prost platit, pe langa stresul si orele interminabile de lucru, care nu-i aduceau nicio satisfactie din niciun punct de vedere, nici personal, cu atat mai mult profesional.

Pentru amandoi era important sa ne simtim impliniti cu locurile noastre de munca stiind cat de mult conteaza asta sa putem fi cu adevarat fericiti.

I-am admirat intotdeauna pasiunea pentru soferie, astfel ca in 2013 a obtinut cu brio atestatul de instructor auto.

Cu toate acestea, pasiunea lui pentru camioane il lumina pe chip. Vorbea despre ele cu atat de mult entuziasm, incat nu am putut sa ma impotrivesc deiciziei lui de a pleca in strainatate, sa-si vada visul implinit.

Foto: website Arniella

Sa stiti ca putini sunt soferii care iubesc ,, monstrul ” de 40 de tone si se smt ON TOP OF THE WORLD la volanul acestuia. Majoritatea aleg camioanele pentru bani.

Cristi a avut ocazia sa testeze diferite firme de transport, atat in Germania cat si in Spania. Au avut multe minusuri, din pacate, el in continuare simtindu-se sub presiune, obosit si stresat.

Asta pana in februarie anul trecut, cad a auzit de o firma foarte mare, care este serioasa si isi respecta soferii.

Scriu acest articol din dorinta ca si voi sa aflati de ea. Poate aveti un sot, frate, prieten, care isi doreste sa lucreze pentru o firma buna, in Spania.

Pentru Cristi, TRANSPORTES ARNIELLA S.A. este a doua casa a lui, locul in care esti respectat, incepand de la seful tau pana la restul colegilor tai.

Firma a fost fondata in 1940, de catre D. Celestino Fernandez Arniella, caracterizandu-se prin dinamismul si adaptarea la o piata de desfacere atat de schimbatoare, cum este transportul de marfa pe sosele. De atunci si pana in ziua de astazi a continuat sa se dezvolte, devenind astfel lideri in Peninsula Iberica, cu o flota de peste 300 de cisterne, in transportul de granule si prafuri chimice.

Ceea ce ii face dosebiti si seriosi sunt respectul fata de soferii si clientii lor, munca in echipa, comportamentul etic si mai ales, comunicarea deschisa si sincera.

Pentru a lucra in echipa ARNIELLA, trebuie sa fii deja sofer profesionist cu experienta, ei asigurandu-ti formarea continua pentru cisterna. Pentru cei care sunt de alta nationalitate este important sa stie sa vorbeasca spaniola pentru a putea intelege tot ceea ce li se explica la cursuri, astfel evitandu-se greseli care ar putea fi fatale, fie la incarcari/descarcari sau pe sosele. Mentionez ca nu este nevoie de atestat ADR, deoarece firma nu transporta marfuri periculoase. De stiut si faptul ca daca detii propriul cap- tractor, poti incheia un contract de colaborare cu firma.

Se lucreaza pe comunitate, ei avand contracte stabile in aproape toata Europa. Te aduc acasa la 3-4 saptamani, in functie si de cum iti doresti tu, mai ales daca ai familia cu tine in Spania. ARNIELLA se numara printre firmele din Spania care platesc foarte bine, la timp si cu seriozitate.

In Peninsula, firma are 3 sedii:

  1. SANTANDER fiind si sediul principal, cu telefon de contact: +34 942 269 269
  2. MURCIA
  3. TARRAGONA

Ii puteti contacta de asemeni si pe site web.arniella.com, cu formularul de contact sau la adresa de e-mail: correo@arniella.com .

Precizez ca acest articol nu este platit, sotul meu nu va fi implicat in niciun fel in angajarile ulterioare datorita acestei postari.

Dorinta mea, de fapt a noastra, a fost sa aducem in ochii vostri, o firma de transport foarte buna, avand in vedere valul de nemultumiri pe care, in general, il au soferii profesionisti cu privire la conditiile de lucru, timp si stresul la care sunt supusi zilnic.

Alegeti intotdeauna intelept, firma pentru care va doriti sa lucrati! 🙂 Noi recomandam cu drag, TRANSPORTES ARNIELLA S.A.

Imbratisari,

Ioana

Cresteti copiii sa fie fericiti, nu sa va faca fericiti!

Apartinem unei generatii de parinti care la randul lor, au crescut sub egida celebrei expresii: ,, am facut un copil sa aiba cine sa imi dea si mie o cana de apa la batranete” . Asa au fost educati foarte multi copii care au devenit mai tarziu adulti dependeti de glia parinteasca, de cuvantul mamei, invatand practic cum sa ii iubeasca mai mult pe ceilalti decat pe sine.

Iubirea de sine, dorinta de a trai pentru propria fericire, se invata inca din frageda pruncie, de la mama si tata.

Majoritatea dintre noi am crescut cu rani pe care nu am stiut sa le gestionam, am gresit facand anumite alegeri, de teama ca nu ne simteam in stare sa ni le asumam si toate acestea pentru ca mereu au decis parintii nostri pentru noi.

Sa cresti un copil dependent de tine, sa ii inoculezi ca doar mama si tata stiu ce este mai bine pentru el este echivalentul unei morti lente dar sigure a personalitatii cu care cel mic a venit pe lume.

,, Datorita mie ai devenit omul care esti astazi”, ,, daca nu eram eu, nu stiu ce se alegea de tine”, ,, nu iti ajunge o viata sa-mi fii recunoscator”, ,, ti-am dedicat toata viata, m-am sacrificat si uite cum ma rasplatesti”, ,, ai succes pentru ca eu te-am scolit si am investit in tine”. Lista este lunga si dureroasa.

Mie mereu mi-a placut sa vorbesc din experienta personala si marturisesc ca pe alocuri si eu am fost crescuta in aceasta mentalitate, a subjugarii personalitatii copilului. Chiar si acum la aproape 32 de ani mi s-a intamplat recent sa imi spuna mama ca datorita ei am reusit sa scriu o carte pentru copii. Inainte ma afectau aceste subestimari si umilinte, negarea calitatilor mele, a felului meu unic de a fi. Dupa sedinte multe de terapie, carti de dezvoltare personala, meditatie, am reusit sa imi cresc stima de sine, incat nu mai permit nimanui sa imi puna etichete sau sa isi aroge drepturi asupra reusitelor mele.

O perioada lunga de timp a trebuit sa ma uit in spate, sa astept sa primesc validare pentru a lua decizia corecta. Stiam in adancul sufletului, ca nu asta este calea care sa ma poata ajuta sa devin un adult independent, responsabil si cu o stima de sine ridicata.

Pentru razvratirile mele, am fost numita ani la randul ,, obraznica si rebela”. Sa ,, furi” din identitatea copilului tau, din personalitatea lui este crud. Sa uiti ca tu ca parinte esti efemer si la un moment dat ti se va scurge timpul, fara sa te gandesti o clipa ca vei lasa pe luma un om ce nu va sti sa se descurce fara tine, ese un act curat de egosim.

Ati observati ca de obicei, noi femeile, dupa ce devenim mame, renastem si primul lucru care ne vine in minte este: TREBUIE sa fiu o mama buna, sa incerc sa nu fac aceleasi greseli ca mama. Ne certam si ne judecam zilnic pentru fiecare ton ridicat, pentru fiecare vorba spusa la nervi si plangem in pumni, simtind cumva ca povestea se repeta.

Stam zile si nopti sa citim carti si articole despre parenting sanatos, ne stresam si devenim fara sa vrem perfectioniste. Toate acestea se intampla, deoarece intram in ,, meseria” de mama cu rani profunde, nevindecate la timp. Admir puterea mamelor de a se autodepasi, devenind mai bune variante a lor pentru a putea creste si educa niste copii sanatosi, dar mai ales fericiti.

Din pacate, de cealalta parte a baricadei sunt taticii, care de ce cele mai multe ori nu au aceeasi viziune ca a noastra, lipsindu-le instinctul patern cu desavrasire.

Acolo tot o mama ,, toxica” si-a pus amprenta. Iar acest tip de relatie mama-fiu, in care baietelul mult iubit, ajunge poate sa nu devina vreodata un adult responsabil si fericit, este foarte des intalnita.

Exista multe tipologii de mame, insa pentru mine, cea mai dureroasa este mama care nu ii permite baiatului devenit acum barbat sa isi traiasca viata fericit alaturi de familia lui nou formata. Este impactant pentru mine sa vad atat de multe casnicii frante, familii distruse, din prea multa dragoste a parintilor pentru copiii lor, bazata pe cum va spuneam ,, lasa ca stiu ce este mai bine pentru tine”.

Mi-am dorit foarte tare sa fiu mama de baiat. Am vrut sa fiu printre cele care sparg gheata si vor sa creasca barbati capabili, tati adevarati si soti iubitori. Nu mi-a ramas decat sa imi invat fetele cum sa ii recunoasca pe aceia alaturi de care isi pot forma o familie.

,, Barbatii sunt ceea ce mamele lor i-au facut.” , spune R.W. Emerson.

O relatie toxica se caracterizeaza prin lipsa asertivitatii in comunicare, mama manifestandu-si exagerat afectiunea, prin constrangere si manipulare.

Toate aceste lucruri se intampla pentru ca mama aduce in relatia cu fiul ei, propriile traume, neajunsuri, nerealizari din relatia cu parintii ei.

Vreau sa enumar mai jos 10 greseli ale mamei care duc la relatii toxice cu propriul fiu, conform specialistilor in psihologie:

  1. Atrage atentia asupra ei pentru ca nu suporta ca altcineva sa fie in centrul atentiei.
  2. Devine geloasa in raport cu fiul ei in care vede o potentiala competitie, find incapabila de empatie si iubire.
  3. Este critica cu fiul ei, fie prin critici directe sau dezaprobari constante.
  4. Ea ,, agita apele ” in familie, isi provoaca copiii sa fie in competitie unul cu celalalt, exagereaza si prezinta trunchiat situatiile.
  5. Joaca rol de victima cu intentia de a manipula, induiosa pentru a obtine iubire si atentie.
  6. Nu te lasa sa vorbesti, nu este interesata de ceea ce ai de spus sau cum te simti. Este greu sa relationezi cu o astfel de mama, vesnic in control.
  7. Nu poate mentine limite sanatoase, fie lipsesc complet, fie le ignora deliberat si te considera incapabil sa faci anumite activitati.
  8. ,, Te lasa balta” constant, nu poate face fata responsabilitatilor, grija fata de copil i se pare prea mult, prea greu, nu asigura confort si siguranta copilului.
  9. Ea cere alinare copilului in loc sa ofere.
  10. Este imprevizibila emotional, cand bine si sigura pe ea, cand haotica si/sau depresiva.

Baietii care din copilarie au o relatie sanatoasa cu mamele lor sunt mai puternici emotional si au mai putine probleme comportamentale. Relatiile toxice dintre mama si fiu, ii pot dezvolta barbatului ostilitate, agresivitate, nesiguranta si probleme de comportament. O relatie apropiata si echilibrata cu mama, ajuta barbatul sa inteleaga, respecte si sa aprecieze rolul femeii.

O relatie echilibrata mama-fiu scade riscurile ca fiul sa dezvolte complexe de superioritate sau misoginism in relatiile sale viitoare.

Dragi mame de baieti, pentru a reusi sa cresteti un viitor adult responsabil si echilibrat, va las mai jos cateva sfaturi de care sa tineti cont:

  1. Cultiva-i independenta.
  2. Incurajeaza-l sa ia decizii singur.
  3. Da-i voie sa greseasca si sa decida pentru el.
  4. Invata-l sa gandeasca critic, sa argumenteze.
  5. Lauda-l si valorizeaza-l.
  6. Tine de cont de placerile si dorintele lui.
  7. Respecta-i spatiul personal.
  8. Dezvolta-i un set de norme si valori sanatoase.
  9. Iubeste-l si accepta-l asa cum este.

Nu uita ca desi va fi fiul tau si cand creste, nu va ramane baietelul tau vesnic. 🙂

Sfaturile de mai sus sunt valabile in egala masura si pentru mamicile de fetite.

Imbratisari,

Ioana

Relatia de cuplu dupa aparitia copilului. Ce am facut noi?

De regula, inainte de a deveni parinti suntem invaluiti in entuziasm, bucurie si un imens sentiment de binecuvantare. Ne-am dorit atat de mult bebelusul, incat nici nu stiam daca ne va mai ramane timp sa ne gandim la cum vom fi noi doi ca si pereche, dupa nasterea celui mic. Si sa recunoastem, putini sunt cei care vorbesc deschis despre schimbarile aparute post partum, intr-o casnicie.

Dupa aparitia primului copil, parintii sunt pusi in fata unor schimbari majore, ajustari ale stilului de viata, ba chiar si dificultati financiare, toate acestea adunate duc spre stres, urmate de certuri, reprosuri, chiar posibile despartiri.

Exact asa s-a intamplat si in cazul nostru. La 1 an dupa aparitia Evei, am divortat. Cel mai ciudat sentiment a fost sa realizam ca niciunul dintre noi nu a vrut asta cu adevarat. Eu eram prea frageda sa realizez ce schimbari aveam nevoie sa fac pentru a fi bine ( 25 de ani), iar sotul meu se simtea neputincios in calea unei proaspete mamici pe care la ordinea zilei o apucau si o lasau toate starile emotionale din lume. Depresia post-partum este un subiect sensibil, dar care tacit adanceste prapastia si conflictul dintre parteneri, daca nu se iau masuri pentru tratarea acesteia.

Atunci am inceput eu procesul de transformare, de realizare a ceea ce imi doresc de fapt. MI-am aduc brusc aminte de ce l-am ales pe Cristi sa imi fie sot si tata pentru copiii mei, iar timpul petrecut separati, ne-a apropiat mai mult decat fusesem vreodata pana atunci. Stiam ca pentru a fericiti si bine, trebuia sa facem mici schimbari, cea mai mare fiind sa ne aducem aminte zilnic, care sunt motivele pentru care am ales sa fim impreuna, pentru care ne iubim si adoram sa ne avem in preajma unul pe celalalt.

Adevarat ca omuletul acela firav tinde sa va acapareze cu totul, iar la finalul zilei, amandoi sa va simtiti epuizati. Rezervati-va totusi putin timp pentru voi: 10 minute, 30 , cat de putin pentru a discuta, visa si bucura de tot ceea ce aveti si sunteti pana acum.

Nu mergeti niciodata sa dormiti suparati, fara a discuta inainte despre ceea ce va framanta. Tensiunile in cuplu sunt inerente, insa este important sa comunicam si sa ne deschidem sufletul.

Eu in prezent, nu il am pe sotul meu acasa decat o data pe luna, insa oricat de obosita ma simt, ador sa ma cuibaresc in bratele lui, mai ceva ca un copil mic. Acolo ma vindec de tot si uit de toate.

Alt subiect sensibil care ne indeparteaza de partener este lipsa intimitatii, a relatiilor sexuale.

In perioada de dupa nastere, mama trebuie sa se recupereze, se dedica total ingrijirii bebelusului, iar daca si alapteaza, libidoul scade considerabil. Astfel, respins fizic, barbatul isi da seama ca a ajuns pe locul doi, simtindu-se oarecum exclus din viata de cuplu. Plus ca de regula, cuplurile care inainte de copil, aveau o viata destul de activa, atat din punct de vedere sexual, cat si al iesirilor in oras, vacante in doi, au de suferit mai mult dupa ce devin parinti, fiindu-le mult mai greu sa se adapteze noii vieti.

Este la fel de important sa comunicati, sa va spuneti unul altuia framantarile si frustrarile pe care le simtiti.

Si noi facem parte din categoria parintilor care isi cresc singuri copiii, nu avem bone sau bunici aproape, insa am inteles cat de mult conteaza sa ne avem unul pe celalalt si sa fim bine cu noi.

Practic, casnicia si viata de familie se invata. Este un intreg proces de invatare, cu multa rabdare si empatie din partea noastra.

TIPS-URI PENTRU O RELATIE DE CUPLU SANATOASA:

  1. Comunicarea

Fiti sinceri si deschisi unul cu celalalt. Chiar si atunci cand ne deranjeaza ceva la partener, trebuie sa spunem deschis ce simtim. Psihologii considera ca acesta este secretul unei vieti armonioase in cuplu, de aceea l-am pus si pe primul loc.

2. Compromisul

Se intampla ca nu intotdeauna sa fim de acord unul cu celalalt. De aceea trebuie sa ajungem amandoi la un compromis constructiv. Sa dezbatem cu calm parerile contradictorii, punand in balanta avantajele si dezavantajele alegerilor fiecaruia.

3. Timpul petrecut impreuna

Cat de putin, conteaza enorm. Un pahar de vin, seara inainte de somn la o discutie, un film vazut in doi sau pur si simplu, tolaniti pe canapea si povestind diverse, va aduce multa reconectare intre voi.

4. Iubirea

Cred ca este cel mai smplu mod prin care poti detensiona situatii neplacute. Prin gesturi mici, dar de efect, care sa aduca sclipirea aceea unica, in ochii sotului sau sotiei. Stim cu totii ca micutii nostri cresc armonios si sanatos, in medii cu dragoste si mult echilibru emotional.

Orice munte este mai usor de urcat in doi. Sa nu uitati asta!

La voi cum este? Cum a fost relatia voastra dupa ce ati nascut?

Imbratisari calde,

Ioana

”Ce cred eu despre cine sunt? ” Stima de sine si importanta ei in viata noastra.

Cred ca ai auzit frecvent vorbindu-se despre stima de sine si cat este de important ca ea sa fie cat mai ridicata pentru o stare psihologica buna.

Intalnesc des persoane cu stima de sine scazuta, care se simt intr-un cerc vicios, avand o parere atat de proasta despre ei, incat de cele mai multe ori iau decizii in dezavantajul lor, ca la final, consecintele acestor actiuni vin sa intareasca si mai mult, parerea neplacuta despre propria persoana.

Practic ce este stima de sine?

In opinia mea, stima de sine este evaluarea imaginii pe care o avem despre noi insine si cel mai important, aceasta se invata inca din copilarie ca pe masura ce crestem sa treaca printr-un continuu proces de transformare.

Rad mereu cand imi aduc aminte de felul in care ma priveau ceilalti atunci cand ma vedeau increzatoare in fortele proprii, ca o stanca de neclintit. Adesea am fost numita narcisista si plina de mine.

Este stima de sine narcisism? NU. Categoric NU.

Faptul ca am o parere buna despre mine, nu inseamna ca sunt narcisic. Altfel, daca ar fi asa, pe lume ar exista doar doua categorii de oameni: narcisisti si depresivi.

Sunt oameni care afirma ca nu pot numi 5 calitati despre ei insisi, deoarece suna a lauda , asa ca asteapta sa ii ” laude” ceilalti. Sfatul meu este ca acest experiment nu va face decat sa va dezamageasca si nu pentru ca ati putea auzi defecte, ci pentru ca inclusiv anumite calitati spuse de catre X sau Y, nu reprezinta cine esti cu adevarat sau felul in care TU alegi sa te vezi zilnic in oglinda.

Va spun cu sinceritate, pe o scara de la 1 la 10, stima mea de sine este de 10. Insa nu intotdeauna a fost asa. A durat ceva vreme pana am realizat importanta acestui aspect in viata mea de adult: sa ma raportez la mine exact asa cum ma vad eu, nu cum o fac ceilalti.

Pentru mine, cresterea stimei de sine, m-a adus in punctul in care mi-am dat seama ca vreau sa ma dezvolt, sa cresc, sa incetez sa ma mai preocup la orice pas sa nu comit greseli sau sa critic fiecare compliment pe care-l primesc, concentrandu-ma de fiecare data pe punctele mele slabe.

ASTAZI, sunt dispusa sa fac greseli, le iau ca pe niste lectii, nu imi mai reprosez ca inainte. Astazi am grija mai multa de starea mea psihica si fizica. Imi asum riscuri calculate. Cred in visurile mele. Cred mai mult in propriile limite decat in posibilitati. Nu tolerez sa fiu jignita si de fiecare data cand consider ca o persoana este toxica pentru mine, renunt la ea cu multa usurinta.

Nu ma mai tem sa spun cu voce tare ceea ce gandesc.

Si cel mai important: am inteles ca sunt singurul responsabil pentru calitatea vietii mele. Cred si stiu ca pot sa imi modific si influentez cursul vietii.

Tu te-ai gandit vreodata la cat de important este sa ai o stima de sine ridicata? Daca ar fi sa te intreb, pe o scara de la 1 la 10, unde te situezi cu stima ta de sine, ce mi-ai raspunde?

Promit ca intr-un articol urmator sa fac o lista despre cum puteti treptat sa lucrati cu voi insiva pentru ca incet, incet sa ajunteti la scorul dorit. 🙂 Desi mie mi-ar placea sa vad numai 9 spre 10 in comentarii.

Imbratisari,

Ioana

Social-media si o realitate distorsionata

Am intrat astazi pe Instagram si mi-a sarit in ochi un comentariu la fotografia unei vedete ce tocmai a nascut si la nici mai putin de o saptamana de la nastere arata impecabil, iar nedumerirea doamnei care a comentat era cum de altele reusesc sa arata asa, cand noi, mamele ” normale”, aratam ca niste zombie poate chiar in primii doi ani de viata a piticilor nostri. Si m-a inspirat sa imi insir si eu gandurile aici cu voi!

Dragile mele, eu mi-am promis mie in ziua cand am deschis o pagina de blog, ca niciodata nu ma voi numi influencer. Din experientele mele si in paralel, urmarirea anumitor bloguri de fashion si parenting, am ramas cu un gust amar ca incet-incet, omul normal din spatele paginii incepea sa devina din plastic. Sa emita judecati de valoare, sa creeze frustrare in randul femeilor, mamicilor, care erau la inceput de drum si care nu intelegeau de ce altele puteau sa fie ca scoase din cutie, aranjate si slabe dupa 5 zile de la nastere. Mie imi place realitatea, frumusetea naturala, inclusiv starile de neputinta pe care le simtim cu toate dupa ce devenim mame.

Social media in general, a devenit un loc de etalare al vietilor extraordinare. Chiar ma intrebam intr-o zi cum Doamne iarta-ma, asa brusc au disparut durerea si starile proaste?

Si apoi se intampla sa dau de o postare anonima, pe un grup de mamici, in care se cere ajutor si incurajare. Ma intreb de ce postarea este anonima si imi raspund instant tot eu: de teama prejudecatilor. De acel aratat cu degetul de care va scriam mai sus. De teama de a nu distruge tiparul perfect, al mamelor perfecte de pe facebook! Sau chiar de rusinea fata de familie, care va spune, de ce iti permiti sa te plangi? Nu tu ai vrut familie si copii?

Eu va spun asa: draga mamica, tipa cat te tin plamanii cand iti este greu! Fa-te auzita, cere ajutor si intelegere! Invata sa te iubesti si sa intelegi ca daca tu esti bine, toti din jurul tau vor fi.

Nu te mai compara niciodata cu NIMENI in jurul tau si nu te mai uita cu jind la pozele „perfecte” ale influenceritelor de pe facebook sau Insta. Si ele au durerile si tristetile lor, doar ca aleg sa le ascunda. E firesc, pana la urma, din asta isi castiga painea, pozand in vieti de pe revista.

Eu scriu acest articol dupa o saptamana groaznica, cu niste canini la pachet, febra si nopti nedormite. Mi-au ajuns cearcanele la genunchi si cu toate astea, ma simt fericita ca totusi pot sa le duc in spate. Am avut o revelatie cu ceva vreme in urma, ca nimic nu conteaza mai mult in viata, decat ziua de astazi. De atunci, imi caut zambetele pe unde le-am mai ascuns si le scot sa imi bucure ziua.

De aceea am creat si aceasta pagina. Din dorinta de a le fi alaturi tuturor mamelor care duc acest „greu” al singuratatii in strainatate. Din dorinta de a arata ca normalul din vietile noastre inca exista si va astept si pe voi cu tot dragul sa ne imbratisam virtual, sa radem si sa plangem impreuna!

Cu drag,

Ioana

Diaspora si latura ei mai putin povestita!

Inainte de anul plecarii mele in strainatate, priveam Diaspora ca pe locul acela minunat in care umbla cainii cu colaci in coada. Nu mi-a povestit nimeni vreodata in mod expres ca asa ar fi, insa era suficient sa ii privesti pe majoritatea celor veniti acasa: masini scumpe, haine impresionante, cozi la bancomate si terase pline de ” como se dice la Coca Cola in rumano”? Asadar, tragi aer adanc in piept si iti spui hotarat: ma duc si eu sa vad care este reteta ” succesului” strainatatii.

Paradoxul este ca ” reteta” nu ti-o spune nimeni. O afli pe pielea ta, cand poate este cam tarziu sa te razgandesti si sa decizi ca mai bine te-ai intoarce de unde ai plecat.

In 2016, atunci cand Cristi a hotarat din nou sa emigreze, a venit la mine si mi-a spus: plec pentru 1 an, maxim 2, strang niste bani si apoi revin acasa. Eva abia implinise 2 ani. La acel moment, eram foarte inradacinata acasa, nu puteam privi deloc inspre o varianta a plecarii toti 3. Am crezut taios, ca ” sacrificiul” va dura maxim 2 ani. Pe principiul niciodata sa nu spui niciodata, la doar cateva luni de la plecarea sotului meu, printr-o conversatie la telefon, luasem decizia mareata: ne mutam si noi la tati. Parea mai apasator decat credeam sa am familia dezbinata si ma cuprinsese teama ca daca se va adeveri vorba celebra ” ochii care nu se vad se uita”. M-am rupt de tot si toate, mi-am luat fetita in brate si am plecat in Germania unde urma un nou capitol al vietii noastre. Eram amandoi visatori, determinati, dornici sa ne indeplinim dorinte si sa traim frumos. Ne facuseram zeci de planuri, aveam 1000 de idei ce asteaptau sa fie implantate, numai ca ce sa vezi? Realitatea urma sa bata crud in geamul nostru. Alesesem Germania, tara care are niste reguli foarte stricte in ceea ce privese adaptarea si gasirea rapida a unui loc de munca, daca nu stii limba germana. A lucrat doar Cristi, care stia germana la nivel conversational, insa banii ne ajungeau cat sa traim de la o luna la alta. Chirie scumpa, mancarea la fel, viata in general scumpa. Nu am fost la nicio insitutie sa cerem ajutor, desi auzisem ca nemtii ofera fel si fel de indemnizatii pentru familiile cu un singur venit, etc. Singura data cand am apelat la serviciile lor sociale, a fost inainte de nasterea Nataliei, prin prisma faptului ca eu nu lucram, statul german mi-a oferit 1000 de euro sa amenajez camera copilului. In rest, aveam o viata decenta, dar care nu ne permitea sa economisim mai nimic. Am facut-o foarte putin abia cand am intrat eu in crestere copil, luand lunar 300 de euro ( chiar daca nu am lucrat, deoarece tatal cotiza la stat, aveam dreptul la indemnizatia minima). Asa am reusit sa strangem banuti sa venim in tara sa o botezam pe Natalia. Eveniment la care aproape jumatate din apropiatii si rudele noastre nu au venit, unii anuland prezenta chiar in ziua cu pricina, considerand probabil ca diasporeni fiind, avem cu ce acoperi ” pagubele”.

Eram plina de frustrari pe oamenii care de fapt imprumutau bani de la banci sa isi ia ultimul racnet de masina si cand ajungeau acasa, o prezentau ca fiind luata cu banul jos, vieti perfecte in lux expuse pe facebook, dar de fapt pacaleau statul ca au venituri mici ca sa obtina indemnizatii destul de mari. Mi se parea ingrat sa procedezi asa, sa nu arati realitatea. Este cumplit de greu sa economisesti bani atunci cand ai copii. Sa nu mai spun de faptul ca in Germania daca nu esti bine pus la punct cu legislatia, poti plati bani lunar, pe tot felul de pagube pe care le-ai creat poate fara sa iti dai seama.

Vreme de 2 ani, am experimentat un intreg Roller-Coaster, am plans, am regretat alegeri, am oftat, insa mereu ne-am ridicat. In strainatate, esti umilit, aratat cu degetul, pus la munca mai rau ca pe un sclav, platit adesea cu salarii de mizerie, iar tie iti este prea rusine sa vii in tara sa strigi in gura mare o REALITATE! E prea mare orgoliul pentru a putea fi sincer cu ceilalti. Cred ca este o caracteristica comuna in randul romanilor: sa dormi intr-o casa mai ieftina decat masina pe care o conduci, sa te imbraci de fite, dar tu abia ai bani sa treci luna, sa duci o viata opulenta, fara a-ti asuma costul imens pe care va urma sa il platesti.

De 1 an si 7 luni, locuiesc in Spania, tara care m-a invatat ca viata se traieste si atat. Ca nu exista limite pentru a te simti fericit. Spaniolii, ca majoritatea europenilor locuiesc in chirie. Daca stai sa intrebi un spaniol de ce a facut aceasta alegere, iti va raspunde asa: ” un credit la banca, chiar si pentru o casa, naste obligatii, te leaga poate pentru tot restul vietii tale de un loc si o glie. Nu m-am nascut copac, sa prind radacina, sunt pasare libera in zbor. ” Raman privind in gol, gandindu-ma la mentalitatea romaneasca, traim ca sa muncim pe branci pentru o casa si o masina. Practic te trezesti dimineata sa mergi la serviciu, ca vrei sau nu, pentru o banca oarecare, sa iti pastrezi acoperisul. Cata anxietate poate crea acest sentiment, al fricii, al starii de sclavie care din pacate se perpetueaza si la copii??

I-am spus lui Cristi imediat: nu asta este mostenirea pe care vrea sa o las copiilor mei! Nu imi doresc ca fetele mele sa traiasca in frica si in stres. Este destul de complicata viata, incat sa creada ca o casa cumparata undeva iti poate aduce fericirea. Mi-am promis ca le voi invata sa calatoreasca, sa vada lumea, sa isi aleaga locul in care vor sa isi petreaca zilele, sa se bucure de abundenta lumii minunate pe care Dumnezeu a creat-o pentru noi.

Traim intr-o lume atat de fabuloasa si mare, incat nu m-as mai vedea in veci, platind credit pentru o casa la Husi, intr-un colt de Moldova. Legata cu lantul de o bucata de pamant. Asa constientizare am avut, incat am plans de bucurie.

Diaspora, in fapt, mi-a adus toate aceste realitati frumoase, in detrimentul partii negative a ei, m-a invatat sa fiu puternica, sa am viziune, sa razbat, sa inteleg ca atunci cand alegi sa traiesti in alta tara, te cufunzi in alta civilizatie, mod de a gandi si pentru a merge pana la capatul drumului, nu ai de ales decat sa te integrezi. Daca vrei. Omenii in general, nu inteleg puterea cuvantului ” educatie”. Considera ca dupa terminarea studiilor, procesul de invatare s-a incheiat. Apoi emigreaza si aleg sa imprastie noroi romanesc peste tot unde ajung. Nu este un adevar general valabil. Am intalnit si comunitati de romani minunati, oameni capabili si puternici cu dorinta de a se stabili definitiv in tara pe care au ales-o. Insa privind in jurul meu, la stigmatul pe care il avem in Europa, ma intorc la prima categorie, a celor care scuipa seminte pe orice banca din parc a Europei.

In primii ani, cu calitate oficiala de emigranta, am primit zeci de mesaje jignitoare la adresa mea, prin care eram ” certata” ca am uitat de unde am plecat si cum indraznesc sa ma dau drept exemplu, oamenilor. Aceea a fost prima data cand mi-am dat seama cat am evoluat, de fapt. Nimeni nu arunca in tine decat cu propriul noroi. Atunci cand alegi sa ignori si sa iti vezi mai departe de drum, inseamna ca ti-ai invatat lectia.

Si cireasa de pe tort a constientizarii pe care strainatatea m-a ajutat sa o am, a fost sentimentul de libertate. Stii cum ese sa mergi pe strada fara sa intoarca nimeni capul barfindu-te? Sa te poti imbraca exact asa cum ai chef, fara sa te simti judecat? Sa nu mai astepti validare din partea celorlati pentru actiunile tale? Asa am ales si sa lucrez in Forever. Din acelasi sentiment de libertate, o libertate din care nu mai gustasem pana atunci. Am invatat cat sunt de importanti oamenii alaturi de care vrei sa traiesti, de la care vrei sa te inspiri. Cauta mereu oameni mai pregatiti si mai destepti decat tine, de la care poti invata despre maretia vietii, ca mai apoi sa fii tu exemplu pentru ceilalti ce aleg sa ti se alature.

Dupa 4 ani de trait in doua tari diferite, ma declar mandra si fericita ca am avut rabdare sa astept sa vad si partile bune ale strainatatii, ca m-am lasat educata si inspirata de oameni cu alta mentalitate. Foarte multi, dupa ce pleaca din tara lor natala si dau cu nasul de cruda realitate dintr-un anume colt de Europa, se gandesc cum sa faca sa plece ma repede de acolo. Foarte putini aleg sa ramana pana la final, sa isi traiasca viata aici, printre straini. Aceia sunt cei caliti, care au trecut prin apa si prin foc pentru a putea zambi cu gura pana la urechi. La aceia sa va uitati, cand vor veni acasa. La oamenii puternici si sinceri, care nu va arata mirajul imbogatirii peste noapte.

Va imbratisez!

Ioana si familia ei

Invata sa spui si NU!

Ce este mai important pentru tine? Sa te simti bine sau sa te placa ceilalti?

Uneori ne este dificil sa spunem NU din teama de a nu fi judecati ca fiind egoisti sau din teama de a nu supara pe ceilalti.

Insa ce inseamna cu adevarat sa putem spune NU? Inseamna sa faci alegeri despre ceea ce este important pentru tine. Te-ai intrebat vreodata ce disconfort creezi in interiorul tau ori de cate ori actionezi impotriva sentimentelor tale? Daca ma intrebi pe mine, nici pe departe nu este vorba de egoism, ci de sinceritate. Asa poti permite celor din jurul tau sa iti cunoasca adevaratele dorinte.

Mi-a luat mult timp sa inteleg asta. Abia cand am observat cat de tare ma doare sa fac pe plac oricui, mai putin mie, am decis sa schimb ceva, inclusiv cu pretul de a pierde oameni. Invatam de mici sa iubim neconditionat si de aici apar acele convingeri false, care la maturitate ne impiedica sa fim noi insine, centrandu-ne mai mult pe fericirea celorlalti decat pe a noastra.

Astfel de convingeri sunt cu titlu de exemplu:

  • sa spui ”nu” este nepoliticos si agresiv;
  • sa spui ”nu” este aspru, nepasator si egoist;
  • sa spui ”nu” ii va rani pe ceilalti si ii va face sa se simta respinsi;
  • daca spun nu cuiva, nu ma va mai placea;
  • ar trebui mereu sa incerc sa ii multumesc pe ceilalti si sa fiu de ajutor.

Aceste convingeri nu sunt decat fapte, sunt doar ganduri, opinii mostenite din frageda pruncie.

De ce sa nu ne focalizam atentia asupra convingerilor folositoare care ne pot ajuta sa spunem si NU, precum:

  • ceilalti oameni au dreptul sa ceara si eu am dreptul sa refuz;
  • cand spun nu, refuz cererea, nu persoana;
  • oamenii care intampina dificultati in a spune nu, de obicei, supraestimeaza dificultatea pe care o va avea cealalta persoana de a accepta un refuz;
  • sa iti exprimi sentimentele corect si onest, de fapt, eliberezi si pe cealalta persoana sa isi exprime sentimentele sale.

Pe termen lung, negarea adevaratelor sentimente din cauza temerii de a nu fi judecat gresit sau pentru ca iti doresti sa multumesti pe ceilalti, provoaca nemultumire si stres. Dorinta aceasta de a face pe placul celorlalti exercita o presiune enorma asupra timpului si energiei tale. Oare merita?

Este nevoie sa inveti sa spui NU fara sentimente de vinovatie. Sa iti setezi limite este sanatos. Este nevoie sa inveti sa te respecti si sa ai grija intai de tine.

In opinia mea, puterea de a spune NU este primul pas spre libertate, de a fi tu insuti.

Voi in ce categorie va aflati? Spuneti cu usurinta NU?

Cu drag,

Ioana